Trimestrul I de sarcina

Sexul in primul trimestru de sarcina

In primul trimestru de sarcina organismul tau e bombardat de hormoni in cantitate cam de 10 ori mai mare fata de perioada in care nu erai gravida si atunci apar multe dintre reactiile asociate cum ar fi greata, voma si intoleranta la mirosuri. In acelasi timp e posibil sa apara si insomnii ceea ce iti va genera o nervozitate permanenta sau uneori o somnolenta accentuata iar apetitul sexual va fi mult redus.

Exista insa si un numar de gravidute ce in primul trimestru de sarcina au un apetit sexual crescut datorat hormonilor de sarcina in cantitate foarte mare, dar in acelasi timp sunt tematoare pentru ca nu stiu daca pot exista probleme din aceasta cauza.

In acelasi timp si partenerul poate sa ii fie teama ca ii face rau bebelusului in timpul actului sexual si va evita acest lucru, determinand uneori probleme emotionale gravidei ce se va simti respinsa sau nedorita. Trebuie ca ambii parteneri sa discute si inteles faptul ca, atat timp cat nu exista nici o contraindicatie si nici o problema medicala, contactul sexual poate sa aiba loc fara probleme atat timp cat tu, ca  si gravida te simti bine.

Este posibil ca, dupa contactul sexual, uneori sa ai mici dureri la nivelul burticii, asemanatoare durerilor menstruale .Nu te speria, este ceva absolut normal dar cand vei face urmatorul control tine minte sa ii comunici medicului tau curant acest lucru.